România Expres

Comisiile pentru românii de pretutindeni din Parlament solicită demisia ministrului Bogdan Stanoevici

Biroul de comunicare al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării din cadrul Camerei Deputaţilor a emis un comunicat referitor la audierea ministruui delegat pentru Românii de Pretutindeni, Bogdan Stanoevici

„Miercuri, 10 septembrie a.c., în baza regulamentului Camerei Deputaților, art. 54, alin. 2, domnul Bogdan Stanoevici, ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, a fost audiat cu privire la activitatea pe care a desfășurat-o în cele șapte luni de la numirea sa în funcție.

În urma ședinței și discuțiilor avute cu ministrul Guvernului Ponta, membri din conducerea Comisiilor de specialitate din Camera Deputaților și Senat au susținut o conferință de presă în care și-au exprimat profunda nemulțumire privind activitatea domnului Stanoevici, în special în legătură cu demersurile ilegale ale acestuia de a se substitui Parlamentului în organizarea primului Congres al românilor de pretutindeni.

Deputatul liberal Mircea Dolha, vicepreședinte al Comisiei pentru românii din afara granițelor țării: ‘În acest moment, Comisia pentru românii de pretutindeni este profund nemulțumită de activitatea acestui ministru și eu personal îi cer demisia imediat și îl rog pe premierul Victor Ponta să îl înlocuiască cu o persoană competentă. Ceea ce se întâmplă în acel departament este total inadecvat pentru ceea ce ar trebui să se realizeze și pentru problemele cu care se confruntă românii din afara granițelor țării.

Am constat cu stupoare că domnul ministru Stanoevici a încălcat grav legea și regulamentul de funcționare al Parlamentului permițându-și să dezinformeze Biroul Permanent al Camerei Deputaților și să convoace pentru 30 noiembrie Congresul Românilor de pretutindeni, fără ca cele două comisii de specialitate de la Camera Deputaților și Senat să fi fost înștiințate de această acțiune și să poată conlucra pentru elaborarea metodologiei și programului. Menționez că, potrivit Legii 299/2007, acest eveniment se desfășoară sub egida Parlamentului României, iar — conform art. 7, alineatul 2 al aceluiași act normativ, ‘convocarea Congresului Romanilor de Pretutindeni se realizează de birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, în colaborare cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, iar cheltuielile privind organizarea și desfășurarea Congresului Românilor de Pretutindeni sunt prevăzute în bugetul Camerei Deputaților, în mod distinct’.

În cadrul audierii sale de către cele două comisii parlamentare, ministrul Bogdan Stanoevici i-a informat pe parlamentari că a transmis pe 20 mai a.c. o scrisoare președinților celor două Camere ale Parlamentului, prin care îi înștiința de intenția sa de a organiza în acest an, Congresul românilor de pretutindeni. Ulterior, fără a se consulta cu Biroul permanent al Camerei Deputaților sau cu parlamentarii comisiilor de specialitate, el a elaborat singur metodologia prin care vor fi desemnați participanții la evenimentul din 30 noiembrie. Fără a spune exact care sunt criteriile de selectare, el a anunțat doar că evenimentul va reuni 224 de persoane, bugetul total fiind de 318.200 de lei, suportat integral de Camera Deputaților.

Parlamentarul PDL Viorel Badea, președintele Comisiei pentru Românii de Pretutindeni din Senatul României: ‘Asistăm la un nou tertip electoral. Desemnarea, și nu alegerea acestor participanți, se va face în perioada campaniei electorale. Acești oameni vor fi trimiși de către partidul de la putere să vină la Congres, vor fi motivați să se miște în campanie pentru PSD în urma selectării lor pentru evenimentul din noiembrie. Interesul nostru este de a-i aduce pe românii de pretutindeni laolaltă. Nu vrem însă să o facem oricum, iar în acest moment nu există nici o metodologie care să asigure o organizare transparentă și obiectivă a acestei manifestări. Noi nu ne dorim decât ca acest eveniment să aibă loc, să aibă o agendă publică, cu termene, și cu elemente bine stabilite conform legii. În acest moment, ministrul Bogdan Stanoevici nu încearcă decât o nouă înrolare a adepților partidului de guvernământ în ceea ce privește participarea la un congres care, așa cum este prevăzut acum, nu va avea nici legitimitate, nici eficiență. Va fi o simplă terapie de grup. Solicităm organizarea unui congres într-un mod legitim și transparent’.

Deputatul Bogdan Diaconu, vicepreședinte al Comisiei pentru românii din afara granițelor țării: ‘Este important să avem un congres al românilor de pretutindeni, dar este important ca el să fie făcut pentru românii de pretutindeni și nu pentru partide. Faptul că românii din afară se află într-o situație de ruptură de țară are drept cauză și faptul că problemele lor au fost mereu speculate electoral — mă refer la diaspora care votează, și dezinteres electoral, cu referire la comunitățile istorice de la granițe, unde oamenii nu au cetățenie și nu votează. (…) Abuzul a fost făcut și de către președintele Camerei Deputaților, domnul Valeriu Zgonea. El a ascuns nominalizarea pentru comisarul european al României mai bine de o lună, iar acum ne-a ascuns că a hotărât singur, într-un dialog cu ministrul Stanoevici, organizarea Congresului, fără un vot al comisiilor sau al plenului’.

Deputatul Mihai Deaconu, secretar al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor: ‘Domnul Ministrul Stanoevici a venit la Comisie cu o metodologie elaborată despre care noi habar nu am avut. Nici noi, Comisia din Camera Deputaților și nici colegii de la Senat. Această metodologie ni s-a spus că ne va fi pusă la dispoziție ca să vedem și noi cum se va face organizarea, însă apreciem că a rămas prea puțin timp pentru a fi organizat în condiții normale acest eveniment, mai ales având în vedere selecționarea reprezentanților la Congres. Sunt o mulțime de comunități care trebuie să își desemneze delegații și nu se știe nici acum dacă există o metodologie unitară, sau, cum am văzut în presă, ea va fi opțiunea comunităților din afara țării’.

Deputat Aurelian Mihai, membru al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor: ‘Vocile românilor din afara țării (…) ne-au solicitat, chiar și în cadrul evenimentului ‘Diaspora Estival’ ce a avut loc la Eforie Nord, ca acest congres să fie bine organizat, iar ca dată, să poată avea loc în vara anului viitor, în primăvară, chiar, după luna februarie’.

Având în vedere lipsa totală de transparență în organizarea Congresului, precum și suspiciunile apărute în presă conform cărora participanții vor fi selectați în funcție de simpatiile lor politice pentru actuala guvernare, deputații Comisiei pentru românii din afara granițelor țării au votat luni, 8 septembrie a.c., în favoarea amânării evenimentului pentru o dată ulterioară, care să nu interfereze cu campania electorală și să permită urmarea procedurii legale de organizare, conform Legii 299/2007. În cadrul audierii de ieri, ministrul Bogdan Stanoevici a anunțat că nu susține un astfel de demers”.

Biroul de presă al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării

Subiecte pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu

Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate. Utilizând acest formular sunt îmi dau consimţământul la stocarea şi folosirea datelor mele pe acest site.

Acest site foloseşte cooki-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor pentru a îmbunătăți navigarea site-ului, pentru a analiza utilizarea acestuia și a asista la eforturile noastre de marketing. De acord Vezi politica de cooki-uri