România Expres

Start în campania electorală

Româniii din diaspora vor avea 6 reprezentanţi în Parlament: 2 senatori şi 4 deputaţi

De mai bine de o săptămână, România a intrat în febra alegerilor electorale. Ţara este împânzită de afişe electorale, iar cei care candidează la un fotoliu în Parlamentul României au început cursa în vederea convingerii electoratului, cursă care va dura, nici mai mult nici mai puţin, decât 30 de zile calendaristice.

Candidaţii la alegerile parlamentare au intrat oficial în campania electorală, vineri, 9 noiembrie, la ora 00.00. Campania se va încheia pe 8 decembrie, la ora 7.00, iar cetăţenii cu drept de vot vor fi chemaţi la urne, duminică, 9 decembrie.
În campania electorală, candidaţii, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor apartinând minorităţilor naţionale, cât şi cetăţenii cu drept de vot pot să-şi exprime opiniile în mod liber şi fără nicio discriminare, prin mitinguri, adunări, utilizarea televiziunii, radioului, presei scrise, a mijloacelor electronice şi a celorlalte mijloace de informare în masă.

Este interzisă organizarea acţiunilor de campanie electorală în unităţile militare.
Accesul gratuit la serviciile publice de radio şi televiziune în timpul campaniei electorale, se face proporţional cu numărul de candidaturi propuse şi rămase definitive.

Românii din Spania vor trebui să deschidă şi ei bine ochii în ziua alegerilor, deoarece de votul lor va depinde în mare măsură şi propria lo r situaţie pe pământuri străine. Românii din Spania, alături de cei din alte ţări ale Europei de Vest în care trăiesc importante comunităţi de români, cum ar fi: Austria, Belgia, Grecia, Cipru, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Spania, Olanda, Anglia şi Ungaria, precum şi alte ţări europene cu un număr mai redus de români, cum ar fi: Suedia, Cehia, Danemarca, Finlanda, Islanda, Malta, Norvegia, Slovacia sau Slovenia, vor dcide soarta candidaţilor din Colegiul nr. 1 de deputaţi pentru diaspora.
În urmă cu patru ani, acest colegiu a fost câştigat de William Gabriel Brânză (PDL), cu 7.324 de voturi, el fiind urmat, la mare distanţă, de Daniel Zamfir (PNL), cu 2.950 de voturi şi de Marian Popescu (alianţa PSD-PC), cu 2.207 voturi, dintr-un total de 15.495 de voturi.

Anul acesta, în cadrul aceluiaşi colegiu William Gabriel Brânză (PDL), care candidează din partea Alianţei România Dreaptă, va încerca să-i convingă pe românii din ţările menţionate mai sus că merită să-i reprezinte în Legislativ, pe durata încă unui mandat. El îi va avea ca rivali pe cântăreţul Victor Socaciu (PSD), care candidează din partea USL şi care din 2008 a fost deputat de Mureş, Aurelian Mihai (PP-DD), care până nu demult a lucrat în presa din Spania, Zolt Attila Graban (UDMR) şi Silviu Ştefan Molnar (PRM). Iniţial, pe aceaşi listă urma să se înscrie şi independentul Nicolae Daniel Popescu, care până la urmă nu a reuşit să adune un număr suficient de semnături ale românilor din străinătate.

În acelaşi colegiu, entru Senat sunt propuşi Cristian David (PNL), Viorel Badea (ARD-PDL), Eugen Mihalache (PP-DD), Ion Săvoiu (PER), Zoltan Levente Nagy (UDMR), Peter Bela Hantz (PP Maghiar).

La alegerile din 9 decembrie vor exista 2.308 de candidaţi pentru cele 452 de posturi de parlamentari (315 în Camera Deputaţilor şi 137 în Senat).

USL, ARD şi UDMR sunt singurele formaţiuni politice care au candidaţi în toate cele 452 de colegii existente. Partidul Popular-Dan Diaconescu are 450 de candidaţi, Partidul România Mare 287, Partidul Ecologist Român 177, Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania 77 şi Partidul Popular 61.

Subiecte pe aceeaşi temă

Acest site foloseşte cooki-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor pentru a îmbunătăți navigarea site-ului, pentru a analiza utilizarea acestuia și a asista la eforturile noastre de marketing. De acord Vezi politica de cooki-uri

%d blogeri au apreciat: