Free WordPress Themes

Madrid: Emil Constantinescu la Gala Premiilor Niram Art 2011

Gala Premiilor Niram Art 2011

Cea de a treia ediţie a Galei Premiilor Niram Art a fost celebrată aseară, la Madrid, în prezenţa unui număr de aproape 100 de persoane, majoritatea dintre ei români

Gala Premiilor Niram Art 2011, organizată de editura şi revista cu acelaşi nume, în colaborare cu Universitatea Complutense şi Centrul Cultural al Armatei, a avut loc aseară la Cazinoul Militar din Madrid, având printre invitaţi şi pe Emil Constantinescu,fostul preşedinte al României în perioada 1996-2000.

Ceremonia de premiere a fost deschisă de Jose Antonio Jimenez de las Heras, vicedecan al  Facultăţii de Jurnalism din cadrul Facultăţii Complutense, continuând cu intervevenţia lui Javier Baredo de Valenzuela, general al Unităţii P.T. Rey Juan Carlos I, urmată de un scurt discurs al locotenent-colonelului Miguel Angel Galan Segovia, directorul editurii Niram Art. Evenimentul a fost prezentat de scriitorul Fabianni Belemuski, director al revistei Niram Art.

Madrid: Emil Constantinescu la Gala Premiilor Niram Art 2011

Emil Constantinescu, Foto: Alin Săcăcean

Primul între cei premiaţi  aseară, a fost chiar fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, acestuia fiindu-i decernat Marele Premiu Niram Art- Trofeul Ambroise Vollard, pentru activitatea Fundaţiei Generaţia Europeană, care are ca scop formarea unei elite profesionale şi morale româneşti. Gala a continuat cu decernarea următoarelor premii:

-Scriitorul francez Michel Houellebecq:Marele Premiu Niram Art pentru Literatură- Trofeul Mihail Sebastian, pentru întreaga operă

-Poetul spaniol Cesar Antonio Molina:Marele Premiu Niram Art pentru Poezie- Trofeul Tristan Tzara, pentru cartea „Final de Finisterre”

-Scriitorul  român Ştefan Mitroi: Premiul Niram Art pentru Literatură, pentru romanul „Biblia pentru furnici după Jose Saramago”

– Poetul israelian Eran Eisen: Premiul Niram Art pentru Poezie, pentru volumul „Între noi”

-Scriitorul spaniol Diego Vadillo Lopez: Premiul pentru Manuscris, pentru romanul „La cumpărături în Tzara”, al cărui personaj principal este poetul român de origine israeliană Tristan Tzara, pe numele său adevărat Samuel Rosenstock

Anul acesta, Premiul pentru Arte Plastice a fost substituit cu omagiu adus vieţii şi operei pictorului Baruch Elron (1934-2006). Artistul israelian s-a născut la Bucureşti şi a fost unul dintre cei mai importanţi pictori contemporani din Israel. Tot aseară, a avut loc şi lansarea cărţii „Baruch Elron”, operă a scriitorului spaniol Hector Martinez Sanz, în prezentarea soţiei artistului, Lidya.

Pe lângă Trofeul Niram Art, scriitorul francez Michel Houellebecq şi poetul spaniol Cesar Antonio Molina, au primit şi un premiu mai puţin obişnuit: în cadrul galei, au fost lansate cărţile „Cesar Antonio Molina Călătorii la final de Finisterre” şi „Michel Houellebecq: Iubire şi alte mituri”, coordonată de Fabianni Bellemuski. Volumele, semnate de mai mulţi scriitori spanioli aduc în atenţia cititorilor operele celor doi premiaţi.

Tot aseară a fost prezentat şi volumul de poezii „Între noi” a premiatului Eran Eisen. Însă probabil cea mai frumoasă şi orginală prezentare a serii a fost făcută de scriitorul Ştefan Mitroi care a expus publicului prezent propriul roman:  „Biblia pentru furnici după Jose Saramago”.

După încheierea ceremoniei, România Expres, a avut prilejul de a sta de vorbă cu domnul Emil Constantinescu, care ne-a acordat un interviu interesant. Acest interviu va fi postat pe site-ul nostru, într-una din zilele săptămânii viitoare.

email

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
Free WordPress Themes